Amenintarea o constituie virusul, nu oamenii*
Cand fondul de ten, aproape plin, a expirat, tot… asteptandu-ma, cuminte, in sertar, am realizat: “Chiar a tinut, deja, mult, pandemia asta…”
Pentru chipurile ascunse sub masti, fondul de ten si rujul au devenit inutile.
“Ni s-a restrans dreptul la frumusete”, am gandit…
Chiar in prima zi a anului 2020, pleca, la cer, profetic, un prieten.
“Drum lin, Andrei!” Caci, i se pusese numele, dupa cel al Sfantului Ocrotitor al Romaniei.
Andrei a fost un spirit liber si curajos, cu viata de roman. A batut lumea in lung si’n lat dar si Romania cea frumoasa. El insusi, mare ortodox.
A plecat, insa, ca atatea alte suflete care s-au ridicat, inainte de pandemie, sa ne ajute, mai mult, de acolo, vorbind, cu Sfintii si cu Ingerii din Cer…
Caci… avea sa vina, apoi, primavara. Acea primavara in care, frica unui dusman nevazut, de neinteles si de nedeslusit a inceput sa se furiseze in aer.
Mai intai usor, apoi, …
Stiu ca, am privit, atunci, in “primavara starii de urgenta”, in micul parc de langa bloc, copacii zugraviti, stil sosete- albe-lungi- pana- la- genunchi. Si stiu ca, mi s-au parut mult mai… “sanitari”, cumva… Si iarba era… mai… “verde sanitar”. Totul devenise mai curat, mai disciplinat si mai dezinfectat. Soarele insa, imi parea, in continuare, bland si bun.
“In lume’s multe, mari minuni.
Minuni mai mari ca omul, nu’s”.
Acum niste ani, la finalul unui spectacol de teatru, cobora, in scena, o panza uriasa pe care erau scrise, versurile lui Sofocle.
M-au umplut de bucurie si de demnitate umana, atunci, aceste randuri.
Si mi-au revenit, in minte, in primavara anului trecut, printre copacii sanitari.
Avea sa vina, apoi, Sarbatoarea Sfintele Pasti.
Si, la miezul noptii, am murmurat incet, pe balcon: “Hristooos a inviat, din morti/ Cu moartea pre moarte, calcand”
Speram sa se cante la ferestre, asa cum se propusese, frumos, pe retelele de socializare. Dar, nu s-a cantat…Oamenii nu au gasit curaj.
Ni s-a restrans “dreptul si libertatea de a canta, cu totii, de Pasti”, am gandit…
Am citit, intre timp, ca, acele versuri din Antigona, s-ar putea traduce si in “alta cheie”:
“Multe sunt chipurile pe care le ia ceea ce e cumplit pe lume
Dar cea mai cumplita dintre toate fapturile, e Omul.”[i]
…si ca, aceasta ar fi traducerea corecta. O aleg, insa, pe cea dintai.
Avea sa vina, mai apoi, Saptamana luminata. Atunci se spune ca, doar Raiul, e singura optiune.
Si atunci a plecat, intr-o matematica impecabila, chiar de ziua lui, inchizand perfect “cercul”, un alt prieten drag. Inmormantarile erau, insa, cu numar limitat, limitat de persoane…
“Climb your stairway to Heaven[ii],
Suflet curajos!
Hei, ocupa si pentru noi locuri acolo!
(te si vad cum incepi sa razi)…”
Asa i-am scris. Intr-un mesaj virtual… in cadrul unui alt drept, la fel de restrans…
In locul Banchetului, care e musai sa fie “efervescent si plin de amintiri”, de final de clasa a XII-a, fiul meu a primit acasa, o cutie, prin Posta, continand, Kitul de absolvire.
A avut, apoi, bucuria de a intra la Facultate! Din prima!
… nu stiu, insa, daca si-a intalnit, de mai mult de trei ori, fizic, colegii si profesorii…
Ma intreb, sincer, daca, chiar are sens, sa se restranga, atat de mult, “dreptul la viata de student”…
“Masuri justificate” au inceput sa fie luate: cineva a fost, drastic amendat, pentru ca, a iesit, fara declaratie, un strop mai departe de scara blocului, sa conduca niste musafiri.
Majoritatea supermarketurilor au inceput, “in semn de solidaritate”, sa mareasca preturile.
Sa cumparam, atunci, din piete si de la batranica de la colt (in cele mai multe cazuri, amendata, ca nu e”autorizata”…).
Probabil, una dintre cele mai mari tradari pe care le-am simtit cu totii, a fost din partea “celor de la Stiri”. Asteptam curaj sau macar…accentul pe “ce e bine, ce se poate, ce se rezolva” dar…doar numarul updatat de cazuri si morti si multa, multa frica…
Eroii nostri, in familie, au devenit Parintele Vasile Ioana, Parintele Calistrat si o superba doamna nutritionist din Timisoara, Lavinia Melania Bratu. Oameni sinceri, cu ganduri bune, minte treaza, corp curat.[iii]
Franturi de ganduri:
Ati observat, da, ca virusul seamana cu, coaja verde, a castanelor salbatice?
Dar… ati observat si ca, seamana cu… pestele balon?
Unde sunt “marii oameni de stat”?
Unde e “Discursul regelui”[iv]?
Citesc ca, virusul, e cea mai simpla forma de viata.
Acelulara.
Nu are capacitate de autoreproducere.
Celula pe care o paraziteaza il reproduce[v].Gazda.
Sa nu fii “o gazda” buna, pentru virus.
Sus sa avem inimile![vi], atunci.
“Sfarsit crestinesc, vietii noastre, de la Domnu’ sa cerem”. [vii]
Dreptul la o inmormantare demna. Decenta. Dreptul la “ultimul drum”.
Scenariul de neimaginat ca vei muri si ca vei fi inmormantat, gol, in sac de plastic…
Incalcarea dreptului de a pleca, demn, din aceasta lume…
“In lume’s multe, mari minuni,
Minuni mai mari ca omul, nu’s!”
Incep sa apara vaccinurile. Oamenii, de buna- credinta, se grabesc sa le accepte dar apoi, curand apar dilemele, efectele secundare, apare indoiala…
Surpriza e, insa, ca, nu ai voie sa alegi…
Se instaureaza dictaturi si se practica o segregare clara.
Vin din Australia imagini apocaliptice. Cum e posibil? Ce se intampla? “Dreptul de a alege” e calcat in picioare, mototolit si aruncat, la cos, cu bocancul. In anul 2021.
Deschid textele de lege.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului (adoptata, in 1948), prevede, chiar la Articolul 1:
“Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele
înzestraţe cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unii faţă de altele în
spiritul fraternităţii.”
si are urmatoarele considerente, in Preambul:
“(…) recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei
umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii,
dreptăţii şi păcii în lume,
(…) ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au dus la acte de
barbarie care revoltă conştiinţa omenirii ;(…) făurirea unei lumi în care fiinţele
umane se vor bucura de libertatea cuvîntului şi a convingerilor şi vor fi eliberate
de teamă şi mizerie a fost proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a oamenilor,
(…) este esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea
legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluţie extremă, la revoltă
împotriva tiraniei şi asupririi(…)”.
Adoptata in 1948.
Constitutia este legea fundamentala si cartea de capatai a unui stat.
Constitutia Romaniei (revizuita si republicata, in 2003) este una “democratica” si asadar: realizeaza un echilibru al puterilor in stat, respectiv, legislativa, executiva si judecatoreasca (acestea armonizandu-se si cenzurandu-se continuu, intr-un trio perfect, contribuind la existenta, a ceea ce numim “statul de drept”), instituie garantii temeinice ale libertatii cuvantului, prevede o Curte Constitutionala si prevede garantii pentru respectarea tratatelor internationale.
Constitutia se ratifica, prin referendum national.
“Referendumul” reprezintă procesul de consultare directă a cetățenilor unei țări în legătură cu un text de lege de o importanță cu totul deosebită sau asupra unei situații de importanță națională.[viii]
In anul 2003, a avut loc un plebisct, prin care Constitutiei i-au fost aduse 79 de amendamente, devenind, astfel, conforma cu legislatia Uniunii Europene. Astfel, Constitutia din 1991, a fost modificata si completata prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei, nr.429 din 18 septembrie 2003 (publicata in Monitorul Oficial nr.669 din 22 septembrie 2003).
Capitolul II al Constitutiei se numeste: “Drepturile si libertatile fundamentale”.
Alineatul 1 al primului articol al acestui capitol (22), prevede:
”Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate”,
iar articolul 23, (alineatul 1):
”Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile”.
In continuare, curg, mult gandite, dezbatute si “castigate, cu pretul vietii”, de-a lungul istoriei, celelalte drepturi si libertatile fundamentale:
Dreptul la aparare, Dreptul la libera circulatie,
Dreptul la viata intima, familiala si privata,
Dreptul la inviolabilitatea domiciliului si a resedintei, Secretul corespondentei, Libertatea constiintei, Libertatea de exprimare, Dreptul la informatie,
Dreptul la invatatura, Accesul la cultura, Dreptul la ocrotirea sanatatii,
Dreptul la mediu sanatos, Libertatea intrunirilor, Dreptul de asociere,
Dreptul la munca si protectia sociala a acesteia, Dreptul la greva,
Dreptul de proprietate privata, Libertatea economica, Dreptul la mostenire,
Dreptul la un nivel de trai decent, Dreptul de a avea familie,
Protectia copiilor si a tinerilor, Protectia persoanelor cu handicap,
Dreptul de petitionare, Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica.
(am simtit nevoia, sa le scriu, cu litera mare)
Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, poate fi dispusa, numai in conditiile prevederilor articolului 53 al Constitutiei si anume:
- numai prin lege (asadar, nu prin Hotarari de Guvern si nu prin Ordonante de Urgenta)
- numai daca “se impune” (adica:pentru apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav)
- numai daca este necesara intr-o societate democratica
- doar daca este proportionala cu situatia care a determinat-o
- daca este aplicata nediscriminatoriu
si
- daca nu aduce atingere insasi esentei, existentei dreptului sau a libertatii.
…..Vaccinat, nevaccinat, fiecare realizeaza dezechilibrul masurilor luate.
Limitandu-se drepturi si libertati fundamentale prin Hotarari de Guvern, cu durata de 30 de zile, nu se poate asigura acel echilibru al puterilor, nu se poate asigura accesul efectiv la justite
(in acest sens, art.126 alineatul 6 din Constitutie referitor la Controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice; dreptul la un proces echitabil, in termen optim si previzibil, prevazut de articolul 6 din Codul de procedura civila, precum si de articolele 6 si 13 din CEDO).
Franturi de ganduri
Se povesteste de episoade incredibile cu elefanti care stau cuminti, legati de un copac pe care l-ar putea darama, probabil si, in joaca, cu trompa.
Turistii se intreba siderati care e secretul.
Raspunsul e simplu: Ei nu isi stiu puterea.
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a subliniat că noul coronavirus ar putea oferi unor ţări, scuza pentru a adopta măsuri represive din motive care nu au legătură cu pandemia, avertizând că aceasta riscă să se transforme într-o criză a drepturilor omului, ceea ce ar fi “inacceptabil”.
“Mai mult ca oricând, guvernele trebuie să fie transparente, reactive şi responsabile. Spaţiul civic şi libertatea presei sunt esenţiale. Organizaţiile societăţii civile şi sectorul privat au de jucat un rol esenţial.
Şi în tot ceea ce facem, să nu uităm niciodată: ameninţarea este virusul, nu oamenii!”, a insistat el.[ix]
Amenintarea o constituie virusul, nu oamenii.
Franturi de ganduri:
Daca ne intindem, pur si simplu bratele, avem 2 metri intre noi. Pastram, asadar, “distanta”.
Dar daca, ne-am atinge foarte usor degetele si am repeta cu totii, la aceeasi ora, pe tot Pamantul:
“Ommm”, “Ommm”, “Ommm”?
Citesc ca, virusul, e cea mai simpla forma de viata.
Acelulara.
Nu are capacitate de autoreproducere.
Celula pe care o paraziteaza il reproduce .Gazda.
Sa nu fii “o gazda” buna, pentru virus.
Sus sa avem inimile! , atunci.
Ati observat, deja, ca virusul seamana cu, coaja verde, a castanelor salbatice?
Dar… ati observat si ca, seamana cu… pestele balon?
(Ianuarie, 2022)
* Referire la discursul Secretarului general al O.N.U. (https://www.agerpres.ro/politic-ex/2020/04/23/coronavirus-secretarul-general-al-onu-avertizeaza-impotriva-masurilor-represive-in-contextul-crizei-de-covid-19–491722)
[i] Sursa: https://humanitas.ro/assets/media/asteptand-o-alta-omenire.pdf
[ii] Referire la “Stairway to Heaven”, melodie apartinand formatiei Led Zeppelin
[iii] Referire la cartea Laviniei Melania Bratu: ”Minte trează și corp curat – #30daysNOsugar”
[iv] Referire la filmul :Discursul Regelui”, regizat de Tom Hooper
[v] Informatii despre virus_Wikipedia
[vi] Referire la Sfanta Liturghie.
[vii] Referire la Sfanta Liturghie
[viii] Sursa: Wikipedia
[ix] Sursa: . (https://www.agerpres.ro/politic-ex/2020/04/23/coronavirus-secretarul-general-al-onu-avertizeaza-impotriva-masurilor-represive-in-contextul-crizei-de-covid-19–491722)