Relatia noastra se va baza pe respect, confidentialitate si incredere.
Veti primi, din partea Cabinetului de avocat, o Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal si un Acord de confidentialitate, pe care va trebui sa le lecturati cu atentie si sa le confirmati/ infirmati.
Vom semna un Contract de asistenta juridica care reglementeaza drepturile si obligatiile Cabinet de avocat-Client.
Toate cerererile, actiunile si documentele, va vor fi trimise spre a fi confirmate, inainte de a fi depuse/trimise.
Va fi nevoie sa aveti o atitudine activa in timpul procesului, sa va prezentati la termen daca prezenta este necesara (de exemplu, la divort, daca sunteti reclamant, prezenta dumneavoastra este obligatorie, chiar daca aveti avocat, cu unele exceptii, limitativ, prevazute de lege) sa trimiteti probele pe care vi le solicit (in forma si termenul pe care vi-l precizez) si sa-mi furnizati informatii corecte si coerente.
Intalnirile si discutiile (chiar si telefonice), se vor desfasura intr-un cadru calm, care asigura confidentialitatea, retinerea si eventual, notarea informatiilor.
Veti fi informat si vi se va explica ce s-a intamplat la fiecare termen de judecata/in fiecare etapa.
Dovezile sumelor platite vor fi depuse la dosarul cauzei, la ultimul termen, fiind considerate „cheltuieli de judecata”.
Functie de solutia pronuntata in cauza, acestea pot (sau nu) fi recuperate.
La finalul procesului, actele oficiale va vor fi restituite (personal sau prin curier).
Dupa finalizarea procesului/a demersului juridic, datele dumneavoastra vor fi sterse din computer, pastrandu-se doar datele si documentele necesare evidențelor profesionale avocațiale.